Revenită în cercul învingătorilor, Simo câștigă primul ei turneu WTA 1000 de la Roma 2020
Simona a învins-o pe Beatriz Haddad Maia cucerind cel de al treilea titlu la National Bank Open – Rogers Cup și al 24-lea din carieră.
Fosta nr. 1 mondial, Halep și-a marcat revenirea în Top 10, câștigând duminică titlul la National Bank Open, la Toronto, pentru a treia oară în carieră.
Campioana din 2016 și 2018 a încheiat parcursul braziliencei Beatriz Haddad Maia, finalistă pentru prima dată într-un turneu WTA 1000, impunându-se cu 6-3, 2-6, 6-3 după 2 ore și 16 minute, obținând cel de-al 24-lea titlu de simplu WTA.
Nu este niciodată ușor să joci împotriva ei [Haddad Maia],
a spus Halep în conferința de presă de după meci.
M-a bătut acum câteva săptămâni… Știam că va fi o provocare și o bătălie adevărată. Așa că am luptat astăzi și sunt foarte fericită că am reușit să fiu mai puternică în momentele decisive.
Luând în calcul cea mai recentă victorie din Canada, este pentru prima dată când Simona câștigă un eveniment de trei ori. Cu toate acestea, acesta este primul triumf al ei la Toronto – titlurile ei anterioare la National Bank Open fiind cucerite la Montreal.
Victoria de astăzi este foarte specială, pentru că îmi doream foarte mult să câștig și la Toronto,
a spus Halep.
Aici sunt mulți români care vin mereu să mă susțină. Așa că sunt foarte fericită că am putut câștiga și aici.
Simt că este o mare realizare să fiu din nou în Top 10. La începutul anului nu eram foarte încrezătoare și mi-am propus să fiu la sfârșitul anului înapoi în Top 10. Așa că este un moment cu totul special. Sunt foarte fericită. Sunt mulțumită de mine, continui să visez la mai mult.
Halep a avut un sezon excelent în 2022. A câștigat 38 de meciuri, pe locul doi după numărul 1 mondial, Iga Swiatek, cu 49 de victorii în acest an. Acesta este al doilea titlu al sezonului pentru Simona, după trofeul de la Melbourne Summer Set 1, în ianuarie.
Victoria de astăzi înseamnă foarte mult pentru mine. Din punct de vedere mental, am revenit complet din aprilie anul acesta. După ce am ajuns în semifinalele de la Wimbledon, să câștig aici este un alt pas mare – National Bank Open – WTA Women’s Tennis. Mulțumiri speciale românilor de aici din Toronto care m-au făcut să mă simt complet acasă! Atmosfera de pe teren a fost incredibilă datorită vouă. Sunt recunoscătoare în această seară. Acum câteva luni nu mă puteam gândi că voi putea ridica din nou acest trofeu, Patrick Mouratoglou, îți mulțumesc că ai fost alături de mine și m-ai făcut o jucătoare mai bună. Acest lucru s-a întâmplat pentru că ai avut încredere că încă sunt capabilă să reușesc lucruri mărețe pe un teren de tenis. Și, în final, mulțumesc echipei mele pentru munca de zi cu zi, Arnaud Restifo și Candice.