Simona pierde lupta în fața Serenei

Serena Williams a obținut o victorie triumfală împotriva Nr. 1 mondial Simona Halep, calificându-se în sferturile de finală la Australian Open 2019, luni seara. Multipla campioană americană a câștigat meciul împotriva Simonei cu 6-1, 4-6, 6-4, făcând apel la toate rezervele sale de voință și servind cu multă determinare.

Iată ce a declarat Simona după meci :

Reporter: Un meci foarte, foarte interesant. In primul rând, spune-ne ce ai avut în minte în primul set? A fost extrem de rapid. Cum ai reușit să te aduni pentru a avea un al doilea set atât de bun?

SH: O să încep cu o glumă (zâmbește). M-am simțit ca și când aș fi fost lovită de tren în primul set. (Râsete). Totul a fost mult prea rapid.

Nu m-am speriat de primul set, pentru că știam că nivelul meu e bun și că pot juca mai bine dacă rămân concentrată și încep să mă mișc mai mult și să lovesc cu mai multă forță.

După primul set, simțeam că am un foc care arde în mine și mi-am spus că abia acum începe meciul.  A fost mult mai bine după.

Minge după minge, am simțit că nivelul meu crește și am avut mai multă încredere că pot să fac față.

 

Reporter: Cele trei puncte de break în al treilea set, crezi că ai fi putut face ceva diferit în ceea ce le privește?

SH: Nu chiar. Serena a servit foarte bine acele puncte.

Am încercat să joc agresiv. Am jucat agresiv. Cred că am îmbunătățit multe lucruri în acest sens, dar am avut ghinion în acele momente, să zicem (zâmbind).

Dar per total a fost un meci buni, deci nu mă pot plânge.

 

Pentru a citi interviul integral cu Simona Halep, accesați: https://ausopen.com/articles/interviews/simona-halep-4r-interview

Mesaj revelion

Hei, fiti prin preajma,Simona va intra in legatura cu voi in seara de Revelion!