WTA Shot of the Month, în palmaresul Simonei

După câștigarea celui mai important premiu al carierei sale, primul titlu de Grand Slam la Paris, Simona a fost aleasă jucătorul lunii pentru a doua oară în 2018, după ce câștigase deja această distincție și în luna ianuarie. Înainte de a câștiga trofeul său de Grand Slam, Halep a bifat în palmares și finala de la Roma pentru ca, mai apoi, să adauge și sferturile de finală la Mutua Madrid Open. În acest sezon a înregistrat un record impresionant de 15-3 în turneele pe zgură.
Reflexele și combativitatea Simonei au contribuit în egală măsură la desemnarea prin vot pe site-ul WTA a unui punct din semifinala de la Roma, drept WTA Shot of the Month. Absorbind puterea mingii primită din racheta Mariei Sharapova, Simona Halep a venit la fileu și a terminat un punct cheie la începutul celui de-al treilea set printr-un voleu de backhand. Punctul a reprezentat un semnal al lucrurilor care urmau să vină pentru Halep în setul final, surmontând dezavantajul unui set pierdut pentru a-și asigura locul în finala turneului pe zgură de la Roma pentru al doilea an consecutiv.

 

Mesaj revelion

Hei, fiti prin preajma,Simona va intra in legatura cu voi in seara de Revelion!